Smochin
Denumire latină: Ficus carica
Este un arbore sau un arbust din familia Rosales și Fam. Moraceae. Este prima plantă menționată în Sfânta Scriptură. Originar din Asia Mică, Siria și Israel, este cultivat de mult timp în Africa de Nord și Europa de Sud, fructele fiind uscate sau fermentate, transformate în vin. Consumul de fructe folosește la curățarea sângelui, iar conținutul ridicat de vitamine B ajută digestia și absorbția alimentelor.
Iată, un bărbat numit Zahéu, care era şeful vameşilor şi era bogat, căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii, întrucât era mic de statură! Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă… Când a ajuns în acel loc, Isus, ridicându-şi ochii i-a spus: „Zahéu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!”… Toţi cei care au văzut murmurau, spunând: „A intrat să fie găzduit la un om păcătos”… Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuire pentru această casă, întrucât şi el este fiul lui Abrahám. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”.(Lc 19, 2-5.7.9-10)
Credința noastră ajunge treptat la împlinire, iar atunci când prinde rădăcini, poate realiza lucruri mărețe. Întâlnirea lui Zahéu cu Isus a adus roadele convertirii. Recunoașterea divinității lui Isus îi schimbă radical viața. Astfel de roade trebuie să aducă toți cei care îl urmează pe Cristos.Linte
Denumire latină: Lens culinaris
Lintele face parte din Familia Fabaceae. Provine din munții Asiei, fiind una dintre cele mai vechi plante cultivate ale noastre, prezentă în Europa de Est încă din Epoca de Piatră. Are calități nutritive superioare fasolei sau mazării, putând fi utilizat ca şi făină.
Odată, Iacób a pregătit o fiertură, Esáu a venit de la câmp şi era frânt de oboseală. Esáu i-a zis lui Iacób: „Dă-mi, te rog, să mănânc din fiertura asta roşie, fiindcă sunt frânt”… Iacób a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!” Esáu a zis: „Iată, eu sunt pe moarte; la ce-mi slujește dreptul de întâi-născut?” Iacób a zis: „Jură-mi astăzi!” Şi el i-a jurat şi, astfel, i-a vândut dreptul de întâi-născut lui Iacób. Iacób i-a dat lui Esáu pâine şi fiertură de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a ridicat şi a plecat. Astfel şi-a dispreţuit Esáu dreptul de întâi-născut.
(Gen 25, 29-34)
Lintea, considerată aliment de bază, era prezentă în alimentația cotidiană a omului biblic, asemenea pâinii. Esáu a renunțat la o valoare imensă (dreptul de întâi-născut) pentru o farfurie de mâncare. Iuda l-a trădat pe Isus pentru treizeci de arginți, de asemenea pentru un interes momentan, trecător. Putem trăi o viață plăcută lui Dumnezeu doar respectând ordinea corectă a valorilor.Usturoi
Denumire latină: Alium sativum
Provine din familia Liliaceae. Originar din Asia Centrală, este considerat ingredient principal în numeroase preparate gastronomice, datorită efectelor sale benefice fiind folosit din cele mai vechi timpuri pentru scăderea colesterolului din sânge, întărirea sistemului imunitar şi ca dezinfectant.
O adunare de oameni care era în mijlocul lor a poftit; chiar şi fiii lui Israél au început să plângă din nou şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt gratis, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic decât mană înaintea ochilor noştri.”
(Num 11, 4-6)
În timpul exodului, poporul eliberat din Egipt își deplânge soarta, dorind să se întoarcă la siguranța traiului din robie. Mana care servea ca și pâinea de zi cu zi este simbolul hranei care alimentează încrederea neclintită a omului în Dumnezeu.Ceapă
Denumire latină: Alium cepa
Provine din familia Liliaceae. Biblia menționează că poporul evreu în timpul exodului a râvnit ceapa, nu numai datorită gustului său special, ci și pentru efectele sale benefice asupra sănătății. Datorită conținutului ridicat de fibre, ajută la întărirea sistemului imunitar, la curățarea sistemului digestiv și la scăderea colesterolului
Daniél i-a zis îngrijitorului… „Încearcă-i pe slujitorii tăi timp de zece zile: să ni se dea din legume să mâncăm şi apă să bem! Apoi să se vadă feţele noastre şi înfăţişarea noastră şi înfăţişarea tinerilor care mănâncă din porţia de hrană a regelui!”… La sfârşitul celor zece zile, înfăţişarea lor era mai bună şi trupul lor mai gras decât cel al tuturor tinerilor care mâncau din porţia de hrană a regelui.
(Dan 1, 11-15)
Legumele și fructele încolțite din pământ au fost create de Dumnezeu pentru a hrăni omul. Renunțarea la aceste bunuri atunci când postim, este modul de a ne aminti, că viața în sine este darul lui Dumnezeu.Rodie
Denumire latină: Punica granatum
Face parte din Fam. Punicaceae, de milenii foarte respectată în Asia și Orientul Mijlociu. Mormintele antice erau adesea decorate cu elemente de rodie, iar Biblia menționează în mai multe locuri frumusețea și valoarea ei nutritivă. Cu rod bogat în semințe, fructul este un simbol străvechi al iubirii și al fertilității – fructul „sacru” al Afroditei. Fructele și coaja ei pot fi, de asemenea, folosite pentru extract de coloranți și parfumuri.
Căci Domnul Dumnezeul tău te face să intri într-o ţară bună: ţară cu râuri de apă, cu izvoare şi ape adânci care ţâşnesc în văi şi munţi, ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini pentru untdelemn şi cu miere; ţară unde vei mânca pâinea fără sărăcie, unde nu vei duce lipsă de nimic…
(Dt 8, 7-9)
După pierderea Grădinii Edenului, Dumnezeu a dăruit omului Canaanul cu râuri de lapte și miere, ca semn al providenței sale eterne. Rodia indică fertilitatea și prosperitatea pământului făgăduinței.Negrilica
Denumire latină: Nigella damascena
Negrilica sau Chimenul negru, este o plantă cu flori anuală din familia Ranunculaceae. Cultivat din cele mai vechi timpuri, era prezentă printre obiectele de înmormântare ale faraonilor. Este o plantă ornamentală importantă în regiunea mediteraneeană, folosită și ca plantă medicinală, leac benefic pentru întărirea sistemul imunitar și circulator.
Să faci apoi un altar pentru arderea incensului: să-l faci din lemn de salcâm!.. Să-l acoperi cu aur curat… Áaron va arde pe el tămâie plăcut-mirositoare în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele şi o va face să ardă; va arde şi seara, când va aşeza candelele. Va arde neîntrerupt tămâie în faţa Domnului, din generaţie în generaţie.
(Ex 30, 1.3.7-8)
În Templul din Ierusalim, un element important al cultului era oferirea jertfei binemirositoare. Mireasma fumului de tămâie care se ridică spre cer este semnul închinării la Dumnezeu. Prin jertfirea sa pe cruce, Cristos a luat asupra sa pedeapsa pentru păcatele noastre. Să-i oferim mulțumire pentru acest gest, prin viața noastră exemplară.Muștar
Denumire latină: Brassica nigra
Originar din zonele asiatice și mediteraneene, provine din Fam. Brassicaceae (Cricuferae). În epoca biblică a fost cultivat mai ales ca medicament și pentru uleiul său, astăzi fiind cunoscut îndeosebi ca şi condiment.
…Căci adevăr vă spun, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo!” şi el s-ar muta.” Şi nimic nu v-ar fi imposibil.
(Mt 17, 20)
O credință cât un grăunte de muștar ar fi în stare să facă minuni. Isus îi îndeamnă pe ucenicii săi la creșterea neîncetată în credință. Nu putem aștepta însă, ca Dumnezeu să facă prin minuni ceea ce este de datoria omului.Mentă
Denumire latină: Menta x piperita
Menta face parte din familia Lamiaceae. A fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri, datorită efectelor sale benefice şi conţinutului său de mentol, care are un rol important în tratarea răcelilor și eliberarea căilor respiratorii, dar și ca plantă aromatică, în prepararea multor specialități gastronomice.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar lăsaţi la o parte ce este mai greu din Lege: judecata, îndurarea, credinţa. Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi!
(Mt 23, 23)
Prin creație, Dumnezeu a făcut să încolțească iarba și vegetația din pământ, pentru hrănirea și vindecarea omului. Zeciuiala ne amintește faptul, că tot ceea ce avem și însăși viața noastră o datorăm lui Dumnezeu; prin urmare Lui ne închinăm, iar pe semenii noștri îi respectăm.Orz
Denumire latină: Hordeum spontaneum
Face parte din Fam Poaceae (Graminee), fiind unul dintre cele mai importante cereale din zona temperată. Aceste cereale au început să fie cultivate între 8000-7000 î.Hr., în zona „Semiluna fertilă” (care cuprindea Valea Nilului, Mesopotamia de Nord până în Golful Persic).
Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Símon Petru, i-a zis: „Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?” Isus a zis: „Faceţi-i pe oameni să se aşeze!”… Aşadar, s-au aşezat bărbaţii, în număr cam de cinci mii. Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit fiecare. Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se piardă nimic!” Aşadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţi care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.
(In 6, 8-13)
Isus și-a dezvăluit divinitatea prin minunea înmulțirii pâinilor. Atunci când ia pâinea în mâini și o binecuvântează, prefigurează de fapt frângerea pâinii la Cina cea de Taină, când nu potolește doar foamea mulțimii, ci se oferă pe sine lui Dumnezeu drept jertfă pentru noi oamenii.Mei
Denumire latină: Panicum miliaceum
Face parte din Fam Poaceae. Este o cultură de cereale, autohtonă din Asia, cultivată de aproximativ 10.000 de ani. Odinioară, era cel mai important aliment pe teritoriul Israelului, mai valoros decât grâul şi meiul.
Ia pentru tine grâu, orz, fasole, linte, mei și alac și pune-le într-un vas, fă din ele pâine pentru tine, după numărul zilelor cât vei sta culcat pe o parte: treisutenouăzeci de zile vei mânca din ele!
(Ez 4, 9)
Meiul, face parte din cerealele antice menționate în Biblie. A servit ca hrană pentru locuitorii Ierusalimului aflat sub asediu. Profetul a dorit ca să apropie de Dumnezeu poporul ales, care se îndepărtase de cult.Grâu
Denumire latină: Triticum spontaneum
Face parte din Fam Poaceae (Graminee), fiind una dintre cele mai vechi și răspândite cereale de pe Pământ. Datorită adaptabilității sale bune, a fost cultivat încă din 7.000 î.Hr., devenind esenţial în culturile autohtone.
Şi, luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, spunând: „Acesta este trupul meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!” La fel a făcut cu potirul după cină, zicând: „Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi.”
(Lc 22, 19-20)
În sfânta liturghie, preotul transformă ostia pregătită din făina de grâu și vinul obținut din boabe de struguri în trupul și sângele lui Cristos. Așa cum pâinea este alimentul nostru de bază, la fel Isus prezent în Euharistie este hrana care dă viață sufletului nostru.Struguri
Denumire latină: Vitis vinifera
Este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din Europa de Sud-Est și Asia Centrală. Încă din cele mai vechi timpuri, fructele sale (numite și bace) au fost prelucrate în principal ca: must și vin, șampanie, rachiu, coniac, băuturi răcoritoare nealcoolice și stafide.
Uleiul obținut din semințele sale este bogat în vitamina E și antioxidanți, întărește vasele de sânge, protejează sistemul circulator, scade colesterolul, îmbunătățește elasticitatea pielii, regenerează foliculii de păr. Sucul de lăstari de struguri împrospătează ochii.
Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul… După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic.
(In 15, 1.4-5)
Pilda lui Isus cu privire la relația sa cu Tatăl face referire la relația dintre Învățător și discipol, dintre Isus și adepții săi. Omul creștin poate aduce roade bune numai printr-o relație profundă cu Isus.Lalea
Denumire latină: Tulipa agenensis
Provine din familia Liliaceae. Este o plantă bulboasă de primăvară, care a ajuns în Europa din Turcia cândva în secolul al XIV-lea. Florile sale colorate sunt menționate în Cântecul cântecelor drept „Trandafirul lui Şaron”.Zilele omului sunt ca iarba,
el înfloreşte ca floarea câmpului. Când suflă vântul, ea nu mai este,
nici locul în care a stat nu se mai cunoaşte. Dar îndurarea Domnului rămâne din veac şi până-n veac peste cel care se teme de el…(Ps 103, 15-17)
Nașterea și trecerea din această lume țin de ordinea vieții, îndurarea lui Dumnezeu este însă veșnică. Splendoarea și vremelnicia florilor câmpului este un semn de atenționare pentru noi oamenii.Lemnul Maicii Domnului
Denumire latină: Santolina chamaecyparissus
Face parte din Familia Asteraceae. De secole este folosită pentru afecțiuni de stomac, prevenirea multor boli, respectiv pentru condimentarea mâncărurilor, oferind un gust special preparatelor de pește și pastelor.
Mulţumire fie lui Dumnezeu care ne poartă întotdeauna la victorie în Cristos şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii sale. Căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos pentru cei care se mântuiesc ca şi pentru cei care se pierd.
(2Cor 2, 14-15)
În locul jertfei binemirositoare oferită în Vechiul Testament, Dumnezeu așteaptă de la noi fapte bune. Adevărata jertfă oferită lui Dumnezeu, este iubirea față de aproapele nostru, trăită în numele lui Cristos. Semnele distinctive ale omului creștin sunt bunătatea, blândețea, amabilitatea.Brândușa
Denumire latină: Crocus sp.
Este o plantă scundă din familia Liliales, bulboasă, cu florile minuscule colorate, foarte atrăgătoare, dar otrăvitoare. Este printre primele specii floricole care anunță sosirea primăverii.
Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, cu puţină credinţă? Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?”… Dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi! Ajunge zilei răutatea ei.
(Mt 6, 30-34)
Isus ne invită, ca în loc să ne îngrijorăm excesiv pentru trebuințele cotidiene, să căutăm mai degrabă Împărăția lui Dumnezeu. Trecutul nu îl putem schimba, viitorul încă nu a sosit, putem influența numai prezentul. Dumnezeu este Domnul universului, Cel care are mereu grijă de copiii săi.Lavandă
Denumire latină: Lavandula angustifolia
Este un gen de plante din familia Lamiaceae. Originară din regiunea mediteraneeană, de-a lungul istoriei a apărut în multe culturi ca şi ingredient cosmetic, folosită prima dată de egipteni la ceremoniile de îmbălsămare. În Evul Mediu a fost cultivată de călugări ca plantă medicinală.
Unul dintre farisei l-a invitat să mănânce la el… Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă… a adus un vas… cu miresme… plângând… a început să-i ude picioarele cu lacrimi… Văzând fariseul care îl chemase îşi spunea în sine: „Dacă acesta ar fi fost profet, ar fi ştiut cine şi ce fel de femeie este aceasta care îl atinge…” Răspunzând… i-a spus lui Símon: „Vezi femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi tu nu mi-ai turnat apă pe picioare; ea, însă, mi-a udat picioarele cu lacrimi şi mi le-a şters cu părul ei…. Tu nu mi-ai uns capul cu untdelemn, ea însă mi-a uns picioarele cu miresme. De aceea îţi spun: i s-au iertat păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.”
(Lk c, 36-39.44-48)
Miresmele folosesc la îngrijirea frumuseții, a fericirii, a respectului de sine. Gestul cultic al ungerii cu ulei este semnul vizibil al apartenenței la Dumnezeu, fiind folosit la botez, miruire, hirotonire. Femeia “irosește” cea mai prețioasă comoară pe Isus, pentru a obține iertarea păcatelor. Isus consideră curăția inimii mai presus de curăția trupului.Măslin
Denumire latină: Olea europaea
Este un arbore din Familia Oleacee, des menționată în Biblie. Valoarea sa fundamentală este uleiul său de măsline, cea mai importantă grăsime comestibilă a popoarelor Mediteranei, esențială pentru gătit, prăjit și conservarea peștelui.
Dumnezeu şi-a adus aminte de Nóe… După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. Şi a trimis un corb, care ieşea, pleca şi se întorcea, până când au secat apele de pe pământ…. A aşteptat alte şapte zile şi a trimis din nou porumbelul din arcă. Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Nóe a ştiut atunci că apele s-au scurs de pe pământ… A zis Domnul în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinereţea lui.”
(Gen 8, 1.6-11.21)
Ramura de măslin este primul semn de viață pe pământ după potop, vestind legământul de pace a lui Dumnezeu cu omul. Muntele Măslinilor este un loc semnificativ al mântuirii noastre: aici rostește Isus rugăciunea pentru sine și pentru apostoli, aici se roagă asudând sânge înainte de a fi arestat, aici are loc și înălțarea la cer.Crinul
Denumire latină: Lilium candidum
Provine din familia Liliaceae. Este cea mai des amintită plantă ornamentală în Biblie, care prin de florile sale albe și splendide a devenit un simbol al inocenței și al purității. De-a lungul timpului a fost prezentă în grădinile monastice, descoperind efectele sale benefice, antiinflamatoare.
Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes. Totuşi vă spun că nici Solomón, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
(Mt 6, 28-29)
Culoarea albă a crinului indică puritatea, iar frumusețea acestei flori face referire la efemeritate. Providența divină nu abandonează nici măcar floarea câmpului, cu atât mai mult are grijă de noi, oamenii. Isus ne îndemană să nu ne îngrijorăm peste măsură, dar încrezători fiind, să rămânem cumpătați.Curmal
Denumire latină: Phoenix dactylifera
Curmalul sau finicul este un palmier din genul Phoenix. În habitatul său original din țările arabe este foarte apreciat, practic toate părțile putând fi utilizate pentru obiecte de uz casnic, diverse furaje și, nu în ultimul rând, pentru hrană.
În ziua următoare, mulţimea numeroasă care venise pentru sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalím, a luat ramuri de palmier, a ieşit în întâmpinarea lui şi striga: „Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israél!”. Isus, găsind un măgăruş, s-a aşezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiică a Siónului, iată, regele tău vine aşezat pe un mânz de măgar!” Atunci, fariseii au zis unii către alţii: „Vedeţi că nu reuşiţi nimic! Iată, lumea s-a dus după el!”
(In 12, 12-15.19)
Ramura de palmier este simbolul măririi și al închinării. Zicala „palmierul crește sub povară” se referă la statornicia învingătorului, iar Dumnezeu nu ne încearcă niciodată peste puterile noastre. În Duminica Floriilor, mulțimea îl întâmpină pe Isus cu ramuri de palmier, anticipând bucuria învierii pascale.Narcise
Denumire latină: Narcissus tazetta
Narcisa (genul Narcissus) mediteraneeană înflorește până la sfârșitul lunii martie. Înflorirea este splendidă, cu sepale albe sau galbene crem și petalele laterale în formă de cupă.
Eu sunt un trandafir din Şarón, un crin din văi. Ca un crin între spini, aşa este prietena mea între fete. Ca un măr printre copacii pădurii, aşa este iubitul meu între băieţi.
(Cânt 2, 1)
Omul tânjește după înțelepciunea lui Dumnezeu, precum o persoană îndrăgostită după iubirea vieții sale. Dorința de a fi în prezența lui Dumnezeu crește odată cu aprofundarea contemplării sale. Astfel se raportează și lumea creată la Creatorul ei.Lămâi
Denumire latină: Citrus limon
Este un arbust din familia Citroideae. Originar din Orientul Apropiat şi nordul Africii, la începutul erei creştine a fost dus de către comercianţii arabi în Grecia şi Italia, fiind folosit ca plantă alimentară, medicinală şi ornamentală. Medicii din Antichitate prescriau consumul de lămâi cu rol preventiv împotriva epidemiilor şi ca antidot contra înţepăturilor de insecte, respectiv a muşcăturilor cu venin.În prima zi, să luaţi fructe din pomii cei frumoşi, ramuri de palmieri, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu şi să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru timp de şapte zile… În luna a şaptea să o sărbătoriţi! Timp de şapte zile, să locuiţi în corturi… pentru ca urmaşii voştri să ştie că i-am făcut pe copiii lui Israél să locuiască în corturi după ce i-am scos din ţara Egiptului.
(Lev 23, 4o-43)
Sărbătoarea Corturilor a fost o reevocare a călătoriei de 40 de ani prin pustiu, când poporul ales trăia în corturi. Efemeritatea vieții pământești ne îndreaptă atenția către viața cea veșnică. Sfântul apostol Paul ne atrage atenția: „Patria noastră este în ceruri!” (Fil 3, 20)In
Denumire latină: Linum usitatissimum
Aparține familiei Linaceae. Plantă anuală cultivată pentru fibre și uleiul presat din semințele sale. Probabil originar din Țara Sfântă, a fost folosit deja în Egiptul Antic, pentru confecționarea textilelor.Toţi cei înţelepţi cu inima, în timp ce făceau lucrarea la sanctuar, au făcut zece perdele de in răsucit violet, roşu şi stacojiu; au făcut heruvimi lucraţi cu măiestrie… Din purpura violetă, roşie şi stacojie au făcut veşmintele slujirii pentru slujba de la sanctuar; au făcut veşminte sfinte pentru Áaron, cum îi poruncise Domnul lui Moise.
(Ex 36, 8; 39, 1)
Omul a construit templul lui Dumnezeu întotdeauna din cel mai prețios material – în timpul rătăcirii prin deșert, casa lui Dumnezeu a fost un cort confecționat din pânză de in. Veșmintele sfinte ale preoților sunt cofecționate și în zilele noastre din pânză de in.
Aloe Vera
Denumire latină: Aloe vera
Aparține familiei Liliaceae. În medicina populară gelul de aloe este utilizat pentru tratarea arsurilor și rănilor, respectiv pentru psoriazis și dermatită. Datorită efectului laxativ puternic, a fost folosit mai mult ca produs extern.Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna; sceptrul dreptăţii este sceptrul domniei tale. Ai iubit dreptatea şi ai urât fărădelegea; de aceea, te-a uns Dumnezeu, Dumnezeul tău, cu untdelemnul bucuriei ca pe nimeni altul dintre tovarăşii tăi. Mir, aloe şi casia [înmiresmează] toate hainele tale;
din palate de fildeş, coarde de harpă te înveselesc.(Ps 45, 7-9)
Fiecare lider de comunitate își modelează propriul stil de conducător după modelul domniei lui Dumnezeu. Ungerea regilor pământești cu un ulei binemirositor face referire la domnia care se va împlini în veșnicie. La moartea lui Isus, Nicodim a adus un amestec de smirnă și aloe pentru a îmbălsăma corpul. Isus a înviat a treia zi…
Albăstrea
Denumire latină: Centaurea cyanus
Face parte din Familia Asteraceae și din genul Asterales. Originară din Europa de Sud, este o specie de plante erbacee anuală, erectă, înaltă, aspectuoasă, dar care poate cauza daune în culturile de cereale.„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânţă bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. Când a răsărit grâul şi a dat rod, atunci s-a văzut şi neghina… Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?». Dar el le a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateţi din rădăcină şi grâul. Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»”.
(Mt 13, 25-26.28-30)
Precum neghina se infiltrează în lanul de grâu, așa se ascunde și înclinația noastră pentru rău sub vălul bunăvoinței. Uneori reușim să provocăm necazuri, chiar dacă acțiunile noastre sunt ghidate de bune intenții. Parabolele lui Isus ne atrag atenția asupra faptului, că avem la dispoziție o viață întreagă pentru a exercita binele – milostivirea lui Dumnezeu va cerne răul din viața noastră la judecata de apoi.Dafin
Denumire latină: Laurus nobilis
Face parte din Fam. Lauraceae. Este unul dintre cei mai cunoscuţi arbuşti, răspândit de la Marea Mediteraneeană, până la insulele Oceanului Atlantic, frunzele de dafin fiind folosite pentru condimentarea şi prepararea multor specialităţi gastronomice.Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi! Orice atlet renunţă la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare de dafin. Însă noi [pentru] una nepieritoare.
(1Cor 9, 24-25)
Trebuie să lucrăm cu perseverență pentru mântuirea noastră, asemeni concurenților care aleargă pe pistă. Alergătorii se antrenează asiduu pentru a câștiga lauri efemeri, omul creștin trăiește în autodisciplină pentru a câștiga laurii veșniciei.
Gladiole
Denumire latină: Gladiolus
Gladiolele fac parte din Fam. Iridaceae. Majoritatea acestor plante decorative sunt originare din Africa de Sud, Eurasia şi Europa de Sud. Istoria acestei flori datează din secolul XlX., când un botanist englez a creat primul hibrid.Iubitul meu ia cuvântul şi-mi zice: „Ridică-te, prietena mea, frumoasa mea, vino!
Căci, iată, iarna a trecut, ploaia a încetat, s-a dus. Flori se văd pe pământ, timpul cântării s-a apropiat şi glasul turturelei se aude în ţinuturile noastre.(Cânt 2, 10-12)
Întâlnim în Sfânta Scriptură în nenumărate locuri ode ale iubirii dintre bărbat și femeie, creaturi ale lui Dumnezeu. Un element ilustrativ inspirat din natură este floarea, care ne încântă și este expresie a iubirii în același timp. Floarea este cel mai expresiv simbol al dragostei și al iubirii.
I. Pâinea și vinul
II. Flori
III. Condimente și ierburi
IV. Culturi
V.
Plante monastice