În secolul XVIII., în parcurile istorice din Europa de est, se plantau specii autohtone de fag, stejar, carpen, ulm cu o durată lungă de viaţă de până şi peste 300 de ani. Mai târziu, au fost introduşi teii, cu o longevitate de numai 150 de ani, iar la începutul secolului XIX au fost introduşi castanii sălbatici şi platanii.
Arborii se plantau la distanţe mari pentru a conferi aspectul unui parc natural, sau în aliniamente. Aliniamentele mărgineau drumurile de acces de la căile de circulaţie rutieră spre palat sau castel. Erau de asemenea plantate aliniamente de abori pentru a separa diferitele părţi ale grădinilor, de pildă pentru a separa vizual grădina ornamentală de grădina de legume. Arborii erau deseori tunşi sub formă regulată. Nu se cunoaște existenţa unui aliniament de arbori în parcul Palatului episcopal.
În trecut, grădinarii pasionaţi ai parcuri istorice din Europa, făceau schimburi de plante între ei, asa reuşeau să se dezvolte parcurile din punct de vedere al paletei de specii. În parcul Palatului episcopal cei trei arbori mamut reprezintă amprenta acestui schimb de plante exotice.
Am găsit o notiţă referitoare la originea arborilor mamut din România.
„SEQUOIADENDRON GIGANTEUM provine din America de Nord şi a fost adus de baronul DIETRICH JOZEF, stãpânul
Pâncotei în anii 1820-1855. Baronul, după o vizită dincolo de ocean, în anul 1845, s-a întors cu trei puieţi de sequoia, pe care
i-a plantat pe Dealul Mare din apropierea localităţii Măderat. Unul se pare că a fost lovit de fulger şi s-a uscat, dar ceilalţi doi au
supravieţuit peste timp şi ating aproximativ 35 de metri înălţime, cu o circumferinţă de peste 5 metri”
Arborii mamut din parcul Palatului episcopal sunt poate puieţii exemplarelor de la Măderat.
În parcul Palatului episcopal, arborii de castan sălbatic care se regăsesc și pe fotografiile din anii 1900 reprezintă o amprentă
istorică, aceştia au supravieţuit peste secole istoria zbuciumată a orașului. Castanii sălbatici au fost introduși în parcuri începând
cu anii 1800, pPână atunci se foloseau numai specii de arbori autohtoni.
Nu a fost prezentă în dezvoltarea parcului Palatului episcopal epoca platanului. În anii 1850-1900 nenumarate parcuri europene au fost plantate cu platani, care azi au o vârstă și mărime remarcabilă. Platanii care se găsesc în parc, au fost probabil plantaţi în anii 1970.
Arborii de tisa (Taxus baccata) au fost foarte frecvent plantaţi în parcurile istorice, în jurul anilor 1900. Şi în parcul Palatului episcopal putem identifica exemplare care au în jur de o sută de ani. Valoarea acestora este importantă, mai ales al acelor exemplare care au avut spatiu suficient de dezvoltare şi au putut ajunge la o grosime considerabilă a trunchiului.
Pe o pictură datând din anul 1870 se pot observa în partea nordică și estică a parcului grupuri de arbori cu coronament bogat. În partea sudică şi estică observăm numai peluze. Pe aliniamentul stradal, din jurul parcului observăm arbori cu coroana columnară. Picturile de epocă adăugau adeseori elemente inexistente în realitate, pentru o prezentare mai estetică a clădirilor și peisajelor, deci nu putem afirma cu siguranță că parcul a arătat în acest fel.
Harta oraşului din 1887 ne relevă o extindere a parcului, spre sud-est, pe terenul de formă triunghiulară a episcopiei, ce figurează aici cu denumirea ”Schlauch tér”, azi Parcul Petőfi Sándor.
Pe harta oraşului din 1887, în partea nordică şi sud-estică a palatului se observă foarte clar aleile şerpuitoare ale parcului englezesc. În jurul Episcopiei romano-catolice se observă arbori, parcela nu are infrastructură, nu se văd alei. În partea vestică şi sud-vestică a parcului se pot vedea doar trei parcele/clădiri delimitate, fără alei sau parcele.
