1. Magnoliile
Sunt reginele neîncoronate ale grădinii, care, la început de primăvară când înfloresc, transformă grădina palatului baroc în locul de pelerinaj al orădenilor și a primilor turiști care sosesc din împrejurimi și își organizează excursia orădeană ținând cont de înflorirea acestor superbi copaci, care se apleacă asupra aleii din fața palatului ca un cort de flori roz și albe. Cele mai bătrâne magnolii ale orașului au fost plantate la sfârșitul secolului al XIX-lea. În fotografii executate în anul 1933 acestea se ridică deja la nivelul ferestrelor etajului I. Specia răspândită original în sudul și estul Asiei, în partea atlantică a Americii de Nord și nordul Americii de Sud, respectiv până la 8–15 metri înălțime, exemplarele mai vechi având coroane mari, ramificate, iar florile lor mirositoare apar înaintea frunzelor la fel de parfumate. Această magnolie este cunoscută în Japonia și Coreea ca simbol al purității. Magnoliile cu flori uriașe și pompoase, de culoare roz (Magnolia x soulangeana) fac parte dintr-o specie înnobilată, numele ei datorându-se celui care a visat-o, Etienne Soulange-Bodin (1774–1846), care a creat-o, în 1820, prin încrucișarea Magnoliei liliiflora (de culoare purpurie) cu Magnolia denudata (albă, ca zăpada); această specie foioasă, frumoasă, crește la 3–5 metri înălțime.
Magnolia x soulangeana
Magnolia grandiflora
Magnolia kobus
În grădina palatului baroc se păstrează mai multe exemplare ale acestei specii. Magnolia, împreună cu multe alte plante exotice, a apărut pentru prima oară pe meleagulire noastre în grădina castelului din Kismarton (azi: Eisenstadt, Autria) a familiei Eszterházy. Magnoliile de vârstă venerabilă, sunt florile emblematice ale Oradiei. în spaþiul indiano-malaiezian are peste 200
de subspecii. Denumirea speciei provine de la numele botanistul francez Pierre Magnol, botanistul Charles Plumier (1646–1704) fiind primul care în 1703 a utilizat această denumire pentru exemplarele descoperite pe insula Matinique. Cercetările lui au fost prelucrate ți publicate de către botanistul Carl von Linné (1707–1778) în 1735 în lucrarea sa de botanică, intitulată Systema
Naturae. Magnolia aparține de specia angiospermelor, de familia magnoliilor și de
ordinul crinilor, este o plantă
pe care am moștenit-o din
epoca pre-glacială; savanții au reușit
să identifice fosile de magnolii de 20
de milioane de ani.
Această plantă iubitoare de climă subtropicală
s-a adaptat perfect climei noastre
temperate, trăiește de mai mult timp pe
suprafața Pământului, decât albinele.
Magnolia japoneză, cu flori albe (Magnolia
kobus), din care mai multe exemplare trăiesc
în grădina palatului episcopal.
Taxus baccata
2. Tisa
Majoritatea exemplarelor vechi ale grădinii de astăzi au fost plantate în jurul anului 1908 ca şi gard viu în faţa palatului episcopal, însă în lipsa îngrijirii şi toaletării necesare în perioada dictaturii comuniste au cresut necontrolat în arbori uriaşi. Cu excepţia bacelor, toate celelalte părţi ale arborelui Tisa sunt otrăvitoare. Această specie creşte foarte încet, în schimb se numără printre cele mai longevive plante din lume. Nederanjat poate să ajungă la vârsta de peste 1000a de ani. Nu rezistă la transplantare, în schimb suportă toaletările masive. în grădina palatului se regăsesc în număr considerabil, multe dintre acestea fiind tăiate până la nivelul trunchiului, pentru a forţa regenerarea frunzişului la nivelurile mai joase.
3. Alunul turcesc
În grădina palatului episcopal se regăsesc trei exemplare cu vârste apropiate de 100 de ani. Ţara de origine a acestei specii e Turcia şi a ajuns la noi sub denumirea de alun de Levante ca un ingredient important de cofetărie. Horticultorii îl consideră unul dintre cei mai frumoşi arbori care în România creşte în mod natural numai pe coastele sudice ale Carpaţilor Meridionali, la înălţimi cuprinse între 400 şi 600 metri.
Corylus colurna
Quercus robur
4. Stejar
În grădina engleză din faţa palatului se află cel mai bătrân exemplar al grădinii: un stejar cu o înălţime de 29 m şi o vârstă de peste 180 de ani, plantat sau crescut spontan în jurul anului 1838. Ghindele acestei specii cresc pe o coadă în formă de peduncul (de aici se trage şi denumirea de stejar cu peduncul). Trunchiul acestui exemplar minunat s-a înclinat atât de puternic, încât în 2019 a devenit necesară sprijinirea cu piloni metalici.
5. Cafeaua din Kentucky
Sâmburele acestui copac caracteristic pădurilor din America de Nord şi în special Canada a fost folosit de către primii colonişti ca înlocuitor de cafea, de unde se trage şi denumirea arborelui. În medicina populară locală a fost utilizat pentru reglarea temperaturii corpului, ca sedativ şi antidiaretic, iar din roadele arborelui se fierbea săpun.
Gymnocladus dioicus
Seqouiadendron giganteum
6. Sequoia (Arborele mamut)
În pofida vârstei relativ fragede pentru această specie, cele trei exemplare plantate în 1878 la periferia vestică a grădinii, cu trunchuri având circumferinţe de 3-3,7 m, sunt cele mai înalte plante ale grădinii. Fiecare exemplar al acestui conifer rar este ocrotit prin lege. Se numără printre cele mai mari şi longevive specii ale planetei: cel mai bătrân exemplar cunoscut în lume are peste 3000 de ani, cu o înălţime de peste 100 m şi cântăreşte peste 1000 de tone. În urma naţionalizării şi reparcelării grădinii în epoca dictaturii comuniste, cele trei exemplare de sequoia au ajuns în curtea şcolii alăturate grădinii.
7. Ginkgo biloba (Arborele pagodelor)
Planta este o relicvă vie care, spre deosebire de celelalte specii cu care convieţuia timp de peste 65 de milione de ani, a supravieţuit ultimelor ere glaciare ale planetei noastre. În China, ţara de origine, călugării budişti îl considerau o plantă sacră. În Europa a fost adus în 1738. Cele mai bătrâne exemplare cunoscute, cu vârste până la 1000 de ani, cresc la o înălţime de peste 50 m. În grădina palatului episcopal până nu demult au existat doar două exemplare cu vârste de 100 şi 20 de ani, recent însă au fost plantaţi exemplare noi.
Gingko biloba
Liquidambar styraciflua
8. Arborele de ampar-gumă
Este considerat unul dintre cei mai frumoşi arbori ornamentali, în special din cauza frunzişului întins, alcătuit din grupuri de frunze cu o formă caracteristică. Pe suprafeţele rănite ale trunchiului produce o răşină specială, numită storax, care este ingredientul de bază a gumelor de mestecat şi a multor produse cosmetice.
9. Stejarul roşu
Un exemplar al acestui copac originar din estul Americii de Nord şi sudul Canadei, având o înălţime de peste 24 de metri şi o circumferinţă de 370 cm a fost plantat în grădina din spatele palatului în jurul anului 1868. Toamna, frunzele caracteristice al acestui copac îşi capătă nuanţe maronii roşiatice (de unde se trage denumirea speciei).
Quercus rubra
Aesculus hippocastanum
10. Castanul sălbatic (Castanul porcesc)
Exemplarele plantate în grădina din spatele palatului în jurul anului 1878 se numără printre cele mai vechi plante ale grădinii şi reprezintă o moştenire valoroasă şi ocrotită. Este o specie apreciată de horticultori în special din cauza florilor mari şi a frunzişului înalt şi abundent.
